14 October, 2012

Tarte cu brânză şi caşcaval


Salivezi după o mâncare din aia ca la mama acasă ?
Singura soluţie care îţi vine în minte
e să cauţi pe net un restaurant cu specific românesc ?
E momentul să încetezi cu prostiile, să pui pe tine
un tricou şi nişte tenişi şi să pleci la piaţă.

Ingrediente (pentru 15 tarte):
- o foaie de aluat de foitaj
- 100 g telemea
- 100 g caşcaval afumat
- 3-4 linguri de smântână
- o jumătate de legătură de pătrunjel
- o jumătate de legătură de mărar
- piper
- hârtie pentru copt

Zdrobeşti brânza cu furculiţa şi o amesteci bine cu caşcavalul ras, smântâna, pătrunjelul şi mărarul. Şi piper după gust.

Întinzi foaia de aluat şi o tai în pătrate egale. Apoi, cu vârful cuţitului, îl crestezi pe fiecare în formă de pătrat, pe jumătate din grosimea foii (vezi imaginea), apoi partea din mijloc o înţepi cu furculiţa.

Împarţi compoziţia pe aluatul de foitaj, numai în partea din mijloc, apoi bagi tartele în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, timp de vreo 15 minute.

Pot fi servite fie ca atare, ca aperitiv, fie cu ou ochi deasupra, la micul dejun.







No comments:

Post a Comment