31 October, 2012

Tocană de ciuperci cu carne de porc


Salivezi după o mâncare din aia ca la mama acasă ?
Singura soluţie care îţi vine în minte
e să cauţi pe net un restaurant cu specific românesc ?
E momentul să încetezi cu prostiile, să pui pe tine
un tricou şi nişte tenişi şi să pleci la piaţă.

Ingrediente pentru patru porţii:
- 500 g ciuperci Pleurotus
- 500 g carne de porc (nu prea grasă)
- un ardei gras roşu sau un ardei capia
- o ceapă mare
- 4-5 căţei de usturoi
- 300 g smântână
- un cub de supă de găină sau pui
- o legătură de pătrunjel
- sare, piper

Înainte de orice, pui la fiert o cană de apă, în care faci supa din cubul de găină sau de pui.

Căleşti ceapa tocată şi ardeiul într-un pic de ulei, până când se "sticlesc", apoi adaugi carnea tăiată în cuburi potrivite. Pui un pic de sare şi piper, apoi le căleşti pe toate, până când carnea e prăjită.

Adaugi ciupercile tăiate în bucăţi mai mari (eu am folosit ciuperci de pădure, congelate), şi adaugi şi cana de supă de găină. Îi aşezi un capac şi o laşi să fiarbă la foc mic timp de vreo 30 de minute. Amesteci din când în când, ca să nu se prindă, şi completezi cu câte un pic de apă dacă e nevoie.

Pe la jumătatea timpului de fierbere, adaugi usturoiul tocat.

După ce au fiert, o potriveşti de sare şi de piper (e bine dacă e un pic iute), apoi adaugi smântâna şi amesteci bine. Dacă e nevoie, o poţi îngroşa cu un pic de făină, pe foc mic.

La sfârşit, stingi focul, adaugi pătrunjelul tocat, îi aşezi un capac şi o laşi un pic să se odihnească.

Se serveşte cu cartofi, orez sau mămăligă.











No comments:

Post a Comment