Salivezi după o mâncare din aia ca la mama acasă ?
Singura soluţie care îţi vine în minte
e să cauţi pe net un restaurant cu specific românesc ?
E momentul să încetezi cu prostiile, să pui pe tine
un tricou şi nişte tenişi şi să pleci la piaţă.
- 500-600 g carne de vită
- o ceapă mare
- 4-5 căţei de usturoi
- 2-3 morcovi mijlocii
- o ţelină micuţă
- 4 cartofi mijlocii
- 2 linguri de sos Worchestershire
- 2 linguriţe de sos chili (Tabasco)
- zeama de la o jumătate de lămâie
- 2 cuburi de supă de vită
- o lingură de bulion
- 2 linguri de făină
- sare, piper, boia dulce
- o legătură de pătrunjel
Înainte de orice, faci un litru de supă din cele două cuburi de vită.
Speli carnea, o tai în cuburi mai măricele şi o dai prin făină. Ceapa o tai "peştişori". Carnea şi ceapa le căleşti împreună pe foc iute.
Stingi cu două căni de supă. Adaugi zeama de lămâie, sosul Worchestershire, sosul Tabasco, bulionul, usturoiul, sare, piper şi boia dulce. Laşi să fiarbă la foc mic timp de 2 ore. Din când în când, amesteci ca să nu se prindă şi mai completezi cu supă de vită când e nevoie.
Între timp, cureţi şi toci legumele şi tai cartofii cuburi. După ce a fiert carnea 2 ore, adaugi legumele şi mai fierbi tot amestecul o jumătate de oră. Completezi cu supă, dacă e nevoie, dar cu grijă, ca să nu iasă mâncarea prea subţire.
La sfârşit, o potriveşti de sare şi piper (mâncarea e mai bună dacă e un pic iute), adaugi pătrunjelul tocat, îi aşezi un capac şi o laşi un pic să se odihnească.
Merge bine cu murături uşoare, după reţeta bulgărească, sau cu ceapă de apă.
No comments:
Post a Comment